ERASMUS+ Let`s develop entrepreneurschip education together
01.10.2017
Proiect de parteneriat strategic doar între şcoli (2016-1 FI01-KA219-022650_6)
Şcoala
Gimnazială "SAVA POPOVICI BARCIANU" Rășinari, jud. Sibiu este
implicată, începând cu unul scolar 2016-2017, intr-un proiect
internaţional Erasmus+, alături de alte cinci şcoli din:
Turcia - Kanuni Ortaokulu, Portugalia - Agrupamento de Escolas D.
Sancho I, Lituania - Mazeikiai Senamiestis Low Secondary School,
Italia -
Istituto Comprensivo Don Milani si Finlanda -
Hakkarin
koulu,
şcoala coordonatoare. Proiectul
se numeste "Let's
develop entrepreneurship education together"
si are drept
scop
principal implicarea tinerilor în propria educaţie şi formare.
Dorim ca elevii şcolii noastre să dezvolte atitudini pro-active în
viaţa şcolară şi în cea socială, să
dezvolte competențe de bază și transversale (în special spiritul
de inițiativă și antreprenoriat)
asigurând astfel un progres social continuu într-o
societate complexă.
Participarea anuală la astfel de activităţi, la nivel
european, contribuie la cunoaşterea altor sisteme de educaţie din
cadrul comunităţii europene, a realităţilor din mediile
educaţionale europene. Astfel, se poate face o mai bună apropiere
socială şi culturală între membrii comunităţii educative
europene, apropiere care contribuie la transferul de bune practici
educaţionale, înlesneşte accesul tuturor cadrelor didactice la tot
ce este nou, atât în materie de didactică cât şi de
specialitate, permite deschiderea către educaţia multiculturală,
toate acestea având rolul de a determina implicarea şi mai activă
a elevilor în cunoaşterea realităţilor europene prin componentele
procesului instructiv-educativ.
Tema principală
a proiectului este "Să
dezvoltăm educaţia antreprenorială împreună"
prin activităţi cât mai diverse, care să ducă la atingerea
scopului final, acela de a îi ajuta pe elevii noștri să devina
mai responsabili faţă de propria educaţie si formare, să încerce
să își atingă obiectivele, să fie creativi, să descopere
oportunitățile existente pentru a se putea dezvolta continuu, atat
pe plan academic, cât şi pe plan personal. Printre activităţile
proiectului se numără: "The Christmas Bazaar", "Make
your town better", "Hometown Heroes", "Passport
to career", "My bedtime story", "Train the trainer",
etc.
Acest proiect
implică şi activităţi transnaţionale de predare/formare/învăţare
("short term exchange of pupils"). Prin intermediul acestor
activitati elevii isi imbunatatesc considerabil competentele,
inclusiv competenţele culturale, sociale, informatice si
lingvistice. Elevii care viziteaza scolile partenere sunt cel
mai puternic influentati de aceste parteneriate.
In
luna martie a acestui an, patru elevi din scoala noastra au
participat la o astfel de mobilitate, in Mazeikiai, Lituania.
Activitatile au fost diverse si au inclus : Joc de rol pe tema
interviului pentru un loc de muncă; Marketing al unui produs;
Prezentarea şcolilor şi a ţărilor de provenienţă; Vizite la
muzee; Activităţi sportive; Prezentarea unui dans tradiţional.
Astfel, elevii au dobandit competente profesionale si personale,
printre care: crearea de postere, pliante, prezentări;
eficientizarea comunicării; creșterea adaptabilității în orice
situație; organizarea în exprimare; analiza calitativă a
informațiilor cu privire la un subiect; spirit de echipă;
capacitatea de adaptare la medii multiculturale , etc.
In
luna octombrie, alti patru elevi au participat la o astfel de
mobilitate (in Portugalia), acestia fiind selectati, ca si in cazul
mobilitatii precedente, in baza unei proceduri, criteriile de
selectie incluzand realizarea de postere, reclame, sloganuri,
competente de limba engleza si TIC, calități morale și de
comportament, capacitate de cooperare, lucru în echipă,
posibilitatea de a gazdui la randul lor elevi din cadrul proiectului,
care ne vor vizita scoala in anul scolar 2017-2018. In aprilie
2018, Scoala Gimnaziala "Sava Popovici Barcianu" Rasinari va
gazdui, in cadrul acestui proiect international, 20 de elevi si 10
profesori, timp de o saptamana. Cum este firesc, ne dorim sa
reprezentam scoala, comuna si tara cu mandrie si suntem siguri ca vom
face din intalnirea de proiect gazduita de scoala noastra, un real
succes.
Pentru
şcoala noastră, participarea la aceast proiect este o onoare, o
recunoaştere a activităţilor europene pe care le derulam înca din
anii '90 şi de asemenea, ne mandrim cu faptul că, în judeţul
Sibiu suntem o şcoală extrem de activă în proiectele naţionale
şi internaţionale, Şcoala Gimnazială "SAVA POPOVICI BARCIANU",
fiind şi membră a Academiei Şcolilor Central Europene, încă din
anul 2010.
Cooperare, educaţie
multiculturală, şcoala în contextul european, au fost şi sunt
preocupări majore ale noastre, pentru că numai astfel, folosind
experienţele predecesorilor dar şi folosind continua dorinţa şi
nevoie de înnoire, vom putea atinge scopul major al nostru ca
dascăli: copii
educaţi şi instruiţi =
adulţi
de succes.